Hochei pe gheaţă. Cei care l-au cunoscut pe fostul internaţional român, care a participat la prima ediţie a JO pentru hocheiul românesc, îl descriu drept o persoană glumeaţă, mereu cu zîmbetul pe buze.
Hocheiul din vremea lui Anton Crişan are arome diverse. Are poze pixelate sepia şi alb negru în care feţele nu se disting prea bine. Echipamente, patine şi nişte oameni pe gheaţă. Probabil pozele din copilăria de la Sebeş a lui Anton Crişan sînt şi mai neclare. La fel ca vremurile de atunci. S-a născut la începutul lui 1942, pe 17 ianuarie, parcă predestinat pentru sportul care-i va ocupa aproape toată viaţa. La 13 ani a descoperit crosa, pucul şi gheaţa naturală în oraşul natal. Cinci ani mai tîrziu ajungea în Capitală, la Steaua, club pe care nu l-a părăsit decît atunci cînd a renunţat la sportul ce l-a însoţit în diversele perioade ale vieţii. "El mi-a arătat ce înseamnă clubul Steaua!", îşi aminteşte fostul mare handbalist Vasile Stîngă.
"A fost un mare portar!"
Unsprezece ani a apărat poarta Stelei, cu meciuri extraordinare, dar şi cu meciuri mai puţin bune. În tot acest timp s-a bucurat imens alături de colegii săi pentru cele 13 titluri naţionale şi pentru cele 6 Cupe ale României. A fost selecţionat şi în echipa naţională, iar la 22 de ani participa la Jocurile Olimpice de la Innsbruck, prima oară cînd hocheiul românesc reuşea să fie prezent la un astfel de eveniment. "Toni a fost un mare portar. Din 1963, cînd a debutat în echipa naţională, zece ani nu l-a mai scos nimeni din poartă. Abia apoi, cînd a apărut noua generaţie de portari, cu Huţanu, Netedu, Barta, Toni şi-a pierdut postul de titular", spune Eduard Pană, ex-secretar general al FR Hochei pe Gheaţă şi fost coechipier la "naţionala" României.
Unsprezece ani a apărat poarta Stelei, cu meciuri extraordinare, dar şi cu meciuri mai puţin bune. În tot acest timp s-a bucurat imens alături de colegii săi pentru cele 13 titluri naţionale şi pentru cele 6 Cupe ale României. A fost selecţionat şi în echipa naţională, iar la 22 de ani participa la Jocurile Olimpice de la Innsbruck, prima oară cînd hocheiul românesc reuşea să fie prezent la un astfel de eveniment. "Toni a fost un mare portar. Din 1963, cînd a debutat în echipa naţională, zece ani nu l-a mai scos nimeni din poartă. Abia apoi, cînd a apărut noua generaţie de portari, cu Huţanu, Netedu, Barta, Toni şi-a pierdut postul de titular", spune Eduard Pană, ex-secretar general al FR Hochei pe Gheaţă şi fost coechipier la "naţionala" României.
Poveştile din acea perioadă sînt multe, iar Toni Crişan le depăna celor care aveau răbdarea să-l asculte. "Ne-a povestit că la un meci jucat la Novosibirsk, desfăşurat într-o sală uriaşă, a luat gol în secunda unu. Nu a auzit fluierul arbitrilor şi el stătea nepăsător în poartă. Cînd a văzut că ruşii se bucură, a început să protesteze la arbitri. Cinci minute au trebuit să-i explice că ei au fluierat şi că el nu a auzit", rememorează Vasile Stîngă.
Omul cu glumele
Feroce în teren, bărbatul de 1,76 m era în afara gheţii glumeţul, omul care întreţinea atmosfera. "Ţi-era mai mare dragul să stai în preajma lui. Tot timpul era cu zîmbetul pe buze, ne spunea bancuri şi tot felul de povestiri. Aveau ei un hocheist rus, la Steaua, unul de peste doi metri. Şi cînd ne explica el cît de mare e rusul, ca să exemplifice, dădea cu căciula în sus şi ne zicea «Uite, aşa de mare era!»", adaugă Stîngă. Lucru confirmat şi de Eduard Pană. "Mergeam cu acele autobuze vechi, care nu prindeau mai mult de 40 de kilometri pe oră. Ne uita Dumnezeu pe drum, dar Toni Crişan ne spunea bancuri, glume şi timpul trecea mai repede".
Feroce în teren, bărbatul de 1,76 m era în afara gheţii glumeţul, omul care întreţinea atmosfera. "Ţi-era mai mare dragul să stai în preajma lui. Tot timpul era cu zîmbetul pe buze, ne spunea bancuri şi tot felul de povestiri. Aveau ei un hocheist rus, la Steaua, unul de peste doi metri. Şi cînd ne explica el cît de mare e rusul, ca să exemplifice, dădea cu căciula în sus şi ne zicea «Uite, aşa de mare era!»", adaugă Stîngă. Lucru confirmat şi de Eduard Pană. "Mergeam cu acele autobuze vechi, care nu prindeau mai mult de 40 de kilometri pe oră. Ne uita Dumnezeu pe drum, dar Toni Crişan ne spunea bancuri, glume şi timpul trecea mai repede".
Întoarcerea acasă
Timpul, într-adevăr, trece repede şi din jucător, Toni Crişan a devenit antrenor, la Steaua şi mai apoi la "naţională". Cincisprezece ani pe banca Stelei, ca antrenor principal sau secund, 14 titluri naţionale şi 13 Cupe ale României şi tot atîtea poveşti. I-a avut elevi la Steaua pe Nelu Alexe, Cătălin Geru, Marius Gliga, Alexandru Hălăucă, Ioan Timaru, Viorel Nicolescu şi mulţi alţii. Pe banca echipei naţionale a ajuns în 1993 şi a stat doi ani, timp în care a promovat tineri. În 2000 s-a întors acolo unde a descoperit crosa şi pucul, iar ieri a încetat din viaţă din cauza unor probleme cardiace. Va fi îngropat mîine, acasă, la Sebeş. Poveştile, glumele, pozele, pucul, poarta, crosa şi zîmbetul vor rămîne de acum în urmă.
"Toni a fost mentorul meu la Steaua! L-am cunoscut în 1977, cînd am venit eu în Bucureşti. El se retrăsese deja din activitate, dar era şeful căminului în care stăteam, la Steaua" (Vasile Stîngă)
"Ne-am întîlnit ultima oară acum două luni şi am mai vorbit. Păcat, nu-mi vine să cred că nu mai e printre noi" (Vasile Stîngă)
CV - Anton Crişan
- Născut pe 17 ianuarie 1942, la Sebeş
- Jucător, între 1960-1972, la Steaua, 13 titluri naţionale şi 6 Cupe ale României
- Locul 12 la Jocurile Olimpice de la Innsbruck
- A participat la 5 ediţii ale Campionatelor Europene şi Mondiale, cea mai de sus performanţă fiind ocuparea locului al treilea la CM, grupa B, în 1963
- Antrenor la Steaua 1982-1997, 14 titluri naţionale şi 13 Cupe ale României.
- Antrenor al echipei naţionale în perioada 1993-1995, adunînd trei ediţii ale CM (1993 şi 1994 – locul 6/grupa B, 1995 – locul 8/grupa B).
Timpul, într-adevăr, trece repede şi din jucător, Toni Crişan a devenit antrenor, la Steaua şi mai apoi la "naţională". Cincisprezece ani pe banca Stelei, ca antrenor principal sau secund, 14 titluri naţionale şi 13 Cupe ale României şi tot atîtea poveşti. I-a avut elevi la Steaua pe Nelu Alexe, Cătălin Geru, Marius Gliga, Alexandru Hălăucă, Ioan Timaru, Viorel Nicolescu şi mulţi alţii. Pe banca echipei naţionale a ajuns în 1993 şi a stat doi ani, timp în care a promovat tineri. În 2000 s-a întors acolo unde a descoperit crosa şi pucul, iar ieri a încetat din viaţă din cauza unor probleme cardiace. Va fi îngropat mîine, acasă, la Sebeş. Poveştile, glumele, pozele, pucul, poarta, crosa şi zîmbetul vor rămîne de acum în urmă.
"Toni a fost mentorul meu la Steaua! L-am cunoscut în 1977, cînd am venit eu în Bucureşti. El se retrăsese deja din activitate, dar era şeful căminului în care stăteam, la Steaua" (Vasile Stîngă)
"Ne-am întîlnit ultima oară acum două luni şi am mai vorbit. Păcat, nu-mi vine să cred că nu mai e printre noi" (Vasile Stîngă)
CV - Anton Crişan
- Născut pe 17 ianuarie 1942, la Sebeş
- Jucător, între 1960-1972, la Steaua, 13 titluri naţionale şi 6 Cupe ale României
- Locul 12 la Jocurile Olimpice de la Innsbruck
- A participat la 5 ediţii ale Campionatelor Europene şi Mondiale, cea mai de sus performanţă fiind ocuparea locului al treilea la CM, grupa B, în 1963
- Antrenor la Steaua 1982-1997, 14 titluri naţionale şi 13 Cupe ale României.
- Antrenor al echipei naţionale în perioada 1993-1995, adunînd trei ediţii ale CM (1993 şi 1994 – locul 6/grupa B, 1995 – locul 8/grupa B).
Sursa:
